Întotdeauna a cântărit greu în balanţa istoriei, deşi este atât de mic încât munţii şi dealurile din jurul său ar trebui să-l ţină ferit de ochii lumii. Însă destinul Branului este fascinant. Poartă din istorie către mit, Branul poartă cu mândrie pecetea istoriei sale. O cronică medievală având în fundal cavaleri neînfricaţi, negustori abili şi ţărani aprigi, continuată în mod spectaculos în epoca contemporană de poveşti romantice cu regine şi domniţe, dar şi de scenarii “gotice” cu vampiri mai mult sau mai puţin înfricoşători.

Atât pentru România cât şi pentru Europa, Branul are o valoare inestimabilă, deoarece realităţile unei istorii pline de spectaculos şi inedit sunt încadrate de frumuseţea “magnetică” a peisajului său. Poartă în Carpaţi, Branul este aşezat între două parcuri naţionale: “Munţii Piatra Craiului”, la vest, şi lanţul muntos cu al doilea vârf ca înălţime din România, “Munţii Bucegi”, la sud.

Dar prezenţa Branului ca entitate distinctă pe harta turistică mondială nu a fost generată doar de frumuseţea peisajelor sale şi de celebritatea castelului din Carpaţi, ci şi de ospitalitatea şi hărnicia locuitorilor săi. „Ospitalitate”, “curăţenie“, “modernitate”, “tradiţie”, sunt cuvintele folosite de către turiştii veniţi din toate colţurile lumii pentru a caracteriza vacanţele la Bran. La poarta Orientului, ei au descoperit un loc protejat de seriozitatea locuitorilor şi de binecuvântarea divină.

O “reclamă” pentru Branul turistic? Mândria unui brănean bătrân:
“Aici nu vei muri niciodată de foame sau de singurătate. Aceste plaiuri sunt iubite de Dumnezeu mai mult decât altele. De când mă ştiu aici nu s-a întâmplat nimic rău, nu au fost cutremure sau potopuri, iar oamenii sunt liniştiţi, pentru că sunt învăţaţi cu lumea…”.